Cu emoţie şi recunoştinţă, PS Florentin îşi mărturiseşte bucuria pentru vestea că Papa Francisc a autorizat decretul privind recunoaşterea martiriului Episcopilor greco-catolici morţi pentru credinţă în comunism. Iată câteva declaraţii din interviu:
• "În această perioadă de timp, îi vom numi în continuare «slujitorii lui Dumnezeu», iar după momentul propriu zis al beatificării îi vom numi cu titlul de «fericit»."
• "O parte dintre episcopii martiri, fiind înhumaţi la Cimitirul Săracilor din Sighet, nu vor putea avea relicve, pentru că nu au fost încă identificate cu siguranţă, dar sperăm să avem relicve din osemintele lui Vasile Aftenie, Ioan Bălan şi Iuliu Hossu, care au fost înhumaţi în cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti."
• "Sperăm să fie doar un început, pentru că şirul martirilor Bisericii Greco-Catolice nu se opreşte doar la Episcopi; sunt preoţi, persoane consacrate, laici - care au acceptat din convingere să petreacă acest timp de detenţie, sacrificându-şi viaţa doar pentru această idee, a unirii cu Biserica Romei."
Răspunzând întrebărilor redacţiei noastre, PS Florentin a explicat şi câteva lucruri deosebit de sensibile privind modul în care este perceput martiriul de către cei care încă resimt durerea terorii comuniste, dar şi de către tabere confesionale care privesc dubios şi cu nelămurire, poate nemulţumire asupra beatificării, grupuri care schiţează umbre asupra modului de interpretare a martiriul episcopilor greco-catolici:
• "Iuliu Hossu, pe patul de moarte, îi spune Episcopului Todea: «Noi să ieşim din acest timp cu doctrina iertării». Chiar oferă o soluţie foarte practică. Într-o corespondenţă cu Pr. Prunduş, îi scrie: «Ar fi suficient să îşi recunoască greşeala făcută, apoi, împreună de mână cu Patriarhul, să mergem la Roma ca să rezolvăm probleme cu Papa.»"
• "Unii ar vrea să-i scoată pe episcopii greco-catolici ca fiind doar anticomunişti. Nu a fost aşa. Problema lor nu a fost doar o revoluţie anticomunistă, problema lor a fost dreapta credinţă, libertatea credincioşilor, libertatea celebrării Sfintelor Liturghii. Nu a fost o revoluţie anticomunistă; problemele acestea au venit tangenţial, pentru că aceşti comunişti erau împotriva credinţei, iar ei, în documentele lor, tocmai această motivaţie au căutat să o scoată în evidenţă: «sunt spioni pentru Vatican, sunt imperialişti, distrugători ai sistemului de guvernământ» etc. (...) Unii încearcă să mascheze ideea cum că Biserica Greco-Catolică ar fi fost contra Bisericii Ortodoxe. Nu a existat această încrâncenare. Dimpotrivă, ne amintim că Episcopul Ioan Suciu a chemat Biserica Ortodoxă la unire împotriva persecuţiei comuniste, de pe urma căreia a suferit şi Biserica Ortodoxă însă nu în aceeaşi măsură. De ce? Pentru că în Biserica Catolică a fost o împotrivire în bloc a episcopatului împotriva unui sistem totalitar care era contra credinţei creştine, pe când în alte Biserici, printre care şi Biserica majoritară, au fost doar câteva elemente care s-au împotrivit şi care au fost rapid reduse la tăcere. Martiriul lor nu este anticomunism, nu este nici antiortodoxism, ci este împotrivirea la rău. Lupta lor a fost cu un singur adversar: diavolul. A fost o luptă cu răul, din care au ieşit învingători."
• "Beatificarea lor depăşeşte mângâierile noastre. De-acum ei se roagă pentru noi, mijlocind pentru noi. Acum ei îşi primesc gloria pe care au avut-o. Au fost martiri din clipa în care au hotărât să îşi dea viaţa pentru credinţă."