Timpul postului e curăţitor. Plinul care intră în această luptă hotărâtă este trupul. Asceza trupului va spori lucrarea spirituală. Biserica ne învaţă susţinut că destinaţia postirii nu este absenţa nejustificată a mâncării - Domnul însuşi ne-a rânduit să mâncăm - ci este convertirea împlinită prin smerenie, lepădarea păcatului, catarsisul lacrimilor de pocăinţă, întoarcerea la Tatăl şi la o viaţă curată, haina cea dintâi a Botezului pe care o avem ca far luminos ce ne motivează lungul drum al postirii. De aceea, timpul Postului este prielnic pentru ceea ce numim spovadă bună, cea care repară fisurile din 'haina Botezului', şi care ne face vrednici pentru a primi Taina Euharistiei.
"Dacă nu suntem cu sufletele curate, Dumnezeu nu are acces în noi", spune, la Radio Maria, Pr. Iosif Enăşoae. "Păcatul este o piedică în calea intrării lui Dumnezeu în sufletul nostru. Când apelăm la milostivirea Sa şi ne prezentăm în faţa preotului pentru a detesta păcatul nostru, El ne primeşte cu braţele deschise, ne îmbrăţişează şi ne oferă demnitatea pe care am pierdut-o în urma păcatului şi ne îmbracă în haina sfinţeniei, ne primeşte într-o nouă comuniune cu dânsul. Prin Taina Spovezii facem tocmai acest lucru."
În Sacramentul Euharistiei, Domnul nu doar vine în întâmpinarea noastră, ci şi rămâne prietenul nostru de călătorie. "Isus se contopeşte cu noi, devenim una cu Cristos. Când îl primim în Sfânta Împărtăşanie, El ia în stăpânire fiinţa noastră. Ne îmbracă cu puterea Sa divină, iar în felul acesta putem respinge tentaţiile diavolului. El se uneşte cu întreaga noastră fiinţă; nu este o simplă întâlnire, ci intrăîn fiinţa noastră", explică Pr. Enăşoae.
Dacă în timpul postului, mâncarea trupească se cerne de la gură, acest lucru nu face decât să ne predispună la ospăţul ceresc, ţesând în suflet adevărata vrednicie pentru a fi locuiţi de Cristos, idealul oricărei postiri. Dar drumul spre această împărtăşanie rodnică trece prin lămurirea sufletului, prin plângerea cauzată de înstrăinarea de Dumnezeu, prin conştientizarea, acceptarea şi mărturisirea păcatelor, prin curăţarea trupului în asceza postului. În sărăcia farfuriei şi modestia traiului observăm ceea ce contează cu adevărat; atunci ochii ne sunt uşuraţi de catifeaua întunecată a grijilor - care vor rămâne nesfârşite în lume cu noi sau fără noi. Dar sufletul nostru, unde va fi? "Sărăcia lemnului ne arată necesitatea unei vieţi mai simple, liberă de prea multele preocupări" - răsună ecoul din predica Papei Franciscîn Miercurea Cenuşii.