Luni, 10 septembrie 2018, la exact zece luni de la prezentarea oficială în prezența episcopului Petru Gherghel a Fundației „Anton Durcovici” din Roman, grădinița care activează în cadrul acesteia și-a deschis pentru prima dată porțile pentru 20 de copii.
Principalul obiectiv al Fundației îl constituie înființarea unei școli catolice pentru educarea copiilor în spiritul învățăturii și principiilor dreptății și carității creștine și al valorilor umane universale.
„Activitățile copiilor înscriși la grupa mică vor fi coordonate de educatoare cu experiență, care își doresc să contribuie la atingerea obiectivului principal al Fundației: educația integrală. Fundația își propune să îi ajute pe copii să-și dezvolte armonios aptitudinile fizice și morale și să-și cultive facultățile intelectuale pentru a contribui la înfăptuirea binelui comun” – explică Dragoș Toma, directorul Fundației „Anton Durcovici”: