Nu există comentarii încă

„Poruncile te eliberează de egoismul tău” – Papa Francisc, la audiența generală

Papa Francisc a continuat miercuri, 27 iunie 2018, în Piața San Pietro, seria catehezelor dedicate poruncilor lui Dumnezeu, subliniind de data aceasta că iubirea lui Dumnezeu precede legea şi îi dă sens.

„A pune legea înainte de relaţie nu ajută drumul credinţei. Cum poate dori un tânăr să fie creştin, dacă pornim de la obligaţii, angajamente, coerenţe şi nu de la eliberare? Însă a fi creştin este un drum de eliberare! Poruncile te eliberează de egoismul tău şi te eliberează pentru că iubirea lui Dumnezeu te duce înainte” – a spus Sfântul Părinte.

Papa Francisc a pus accentul în cateheza sa și pe importanta recunoștinței, ca trăsătură caracteristică a inimii vizitate de Duhul Sfânt și ne-a îndemnat să ne întrebăm deseori: „Câte lucruri frumoase a făcut Dumnezeu pentru mine?”

Legea este darul lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care coboară spre noi, vine în ajutorul nostru, ne salvează, intervine, iar datoria noastră este de a recunoaște că avem nevoie de Dumnezeu. Iar Dumnezeu care intervine nu este un Dumnezeu străin, ci este Dumnezeul nostru, al celor care facem parte din familia lui Dumnezeu” – pr. Iulian-Eugen Kropp:

Foto: AFP

 

Postează un comentariu