Miercuri, 6 iunie 2018, Papa Francisc s-a întâlnit cu pelerinii în Piața Sf. Petru, pentru tradiționala audiență generală.
Sfântul Părinte a continuat astfel seria catehezelor despre sacramentul Mirului, despre care a subliniat că este un dar pentru ceilalți și pentru creșterea Bisericii: „Harurile lui Dumnezeu se primesc pentru a le da altora [...] Aşadar, este propriu Duhului Sfânt să ne descentreze de eu-l nostru, pentru a ne deschide la acel «noi» al comunităţii: a primi pentru a da”.
Papa Francisc a subliniat și faptul că toată viața suntem chemați să împlinim mandatul de a răspândi vestea cea bună printr-o viață sfântă, întrucât deși „mirul se primeşte o singură dată, dinamismul spiritual provocat de sfânta ungere este perseverent în timp”.
„Sacramentul Mirului aduce o noutate în viața creștinului, chiar dacă de multe ori privim la aspectele exterioare, la pregătirea care se face, important este să conștientizăm mai degrabă roadele pe care Duhul Sfânt le aduce la nivel interior, la nivel sufletesc. Mirul ajută la creșterea Bisericii, așa cum a intitulat și Papa cateheza de ieri, prin faptul că aduce un suflu nou în viața comunității; de fapt, mirul creează comunitatea” – pr. Egidiu Condac:
Foto: Ansa