În Miercurea Mare, Biserica ne semnalează viclenia lui Iuda a cărui atenţie este furată de zgomotul arginţilor. În opoziţie, păcătoasa care îl miruieşte pe Domnul găseşte milostivire şi iertare de păcate. Ea se arată "degrabă înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos." Tot acum, trădarea lui Iuda deschide cale "sfatului celui cumplit al celor fărădelege" pentru a se "sfătui să ucidă ca pe un netrebnic pe Hristos cel drept."

Împotriva lui Iuda se întoarce toată cântarea Bisericii. "Îmbătându-se, a alergat laiudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi, iar eu îl voi da pe El vouă, ca să-l răstigniţi?" Ucenicul viclean nu se lasă luminat de Cuvântul Vieţii şi se arată "nemulţumitor", cântă troparul de la cântarea a 9-a din Utrenia zilei. Iuda vinde "harul cel vrednic de Dumnezeu, prin care s-a dezlegat datoria păcatelor." El "se leapădă de prietenia cu Hristos pentru aur", găsindu-şi împăcare doar în lucrurile materiale şi în strategii lumeşti. Un tropar oftează: "iubirea ta de arginţi cea orbitoare, din care ai luat uitare de la cele ce ai învăţat! Că însăşi lumea toată nu este de un preţ cu sufletul, şi din deznădejde te-ai sugrumat." Prin aceasta, Iuda "se face rob vrăjmaşului", Biserica semnalând că, pentru a ne feri de această dramă, trebuie să priveghem: "rea este lenevirea, mare este pocăinţa." Iuda se "leagă cu mânia, aducând în loc de mir răutatea cea urât mirositoare; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos." În fine, recunoscând întru sine slăbiciunea şi pericolul de a cădea în noaptea păcatelor, sufletul se roagă şi recunoaşte în faţa Domnului "că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte, Doamne, izvoarele lacrimilor mele." De aceea, să ne grăbim spre Domnul şi să nu ne închidem îndurarea inimii, ca ucenicul trădător. Lupta pentru păstrarea sufletului neîntinat este acerbă, dar ea trebuie să se dea şi pentru a urca inima la gânduri. Bunăoară, Iuda "cu limba a grăit cele de unire, dar cu gândul a făcut semn spre despărţire". "Cine, iubind pe cineva, îl vinde cu preţ", întreabă un imn de la Dupăcinarul Miercurii Mari. Iuda nu înţelege lucrarea, "se năpusteşte asupra pâinii, gândind la vindere", "alunecă până la sfârşit de la lumină", cu "iubirea de arginţi îmbolnăvindu-se", de aceea "izbăveşte-ne pe noi, Isuse, de rătăcire, de ispită şi de cel viclean."

În schimb, păcătoasa, cea care vine şi unge picioarele Mântuitorului cu mir, este modelul pe care trebuie să îl urmăm. Cufundată în păcate, Ea îl recunoaşte pe Isus "liman de mântuire", cerând izbăvire din "noianul păcatelor." Smerenia ei biruieşte mila Domnului spre ea, găsindu-şi "vindecare de mirosul cel greu al răutăţilor." Biserica pune pe buzele femeii păcătoase nespuse invocări ale îndurării divine pe care le adresează cu insistenţă: "nu mă lepăda, nici nu mă urî", "izbăveşte-mă de întinarea faptelor mele", "dezleagă-mi datoria, iubeşte-mă pe mine cea care te iubesc", "vezi pe cea deznădăjduită întru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; deci dă-i iertare de cele rele." Femeia păcătoasă apare într-un gest deci de adorare, ea cunoscându-l pe Isus "că este Dumnezeu". Ea se pocăieşte cu smerenie şi recunştinţă, faţă de Iuda care rămâne ignorant şi nerecunoscător.

Tot în Miercurea Mare, într-un plan secund este anticipată deja lucrarea iudeilor care pun la cale crima împotriva lui Isus: "sfatul cel cumplit al celor fărădelege, fiind cu sufletul împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuieşte să ucidă ca un netrebnic pe Hristos." Ei îl corup pe Iuda, având "minte ucigătoare de Dumnezeu".