Audiența generală a Papei Francisc de miercuri, 21 martie 2018, s-a desfășurat în piața Sf. Petru, iar la cateheză Suveranul Pontif a continuat tema dedicata Sfintei Liturghii, referindu-se la Împărtășanie.
Tot ieri, la încheierea audienței generale, papa Francisc și-a anunțat participarea la cea de-a IX Întâlnire mondială a familiilor, care se va desfășura în Irlanda, în perioada 21-26 august 2018: „Cu ocazia următoarei Întâlniri mondiale a familiilor, intenționez să merg la Dublin pe 25 și 26 august din acest an. Mulțumesc încă de pe acum autorităților civile, episcopilor, episcopului de Dublin și tuturor celor care colaborează pentru pregătirea acestei călătorii. Vă mulțumesc!”
Referitor la tema catehezei, Papa Francisc a subliniat faptul că „în timp ce ne uneşte cu Cristos, smulgându-ne din egoismele noastre, Împărtăşania ne deschide şi ne uneşte cu toţi cei care sunt una în El. Iată minunea Împărtăşaniei: devenim ceea ce primim!”.
„Prin această cateheză, cred că Sfântul Părinte a dorit să ne stimuleze, să ne trmită câțiva stimuli prin care să nu amorțească viața noastră de credință, să nu devină obișnuință, monotonie participarea noastră la Sfânta Liturghie, care poate să se transforme chiar în plictiseală și apoi în dorința de a merge din ce în ce mai rar. Papa a dorit să trezească în noi acele coarde care să vibreze în viața noastră și prin care să vedem efectul atât de benefic al Sfintei Euharistii” – pr. Egidiu Condac: