La Roma are loc în aceste zile reuniunea pre-sinodală, un punct important în drumul de pregătire pentru Sinodul Episcopilor din octombrie cu tema „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”. Întâlnirea se desfășoară în perioada 19-24 martie și este organizată de Secretariatul general al Sinodului Episcopilor în colaborare cu Departamentul pentru laici, familie și viață.
La reuniunea pre-sinodală sunt prezenți peste 300 de tineri din lumea întreagă, în special delegați ai conferințelor episcopale. La aceștia se adaugă cei 15.340 de tineri care participă la întâlnire prin intermediul rețelelor de socializare. Sesiunile de lucru se desfășoară la Colegiul Pontifical Internațional „Maria Mater Ecclesiae”.
România este reprezentată de Celina-Eugenia Dumitru, din Dieceza de Iaşi, din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România, de Ana-Maria Oros, din Eparhia Greco-Catolică de Oradea, din partea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, precum și de alți trei tineri, invitați de diferite organisme.
„Îmi doresc să prezint cât mai real și clar modul în care tinerii din România privesc Biserica, cum se implică, ce dificultăți au și ceea ce este mai important pentru ei. Sper să mă întorc cu idei și mai clare, cu mult mai multă forță de a lucra la o apropiere între tineri și Biserică, să putem veni în întâmpinarea lor cu ceea ce au nevoie” – spune Celina Dumitru:
În deschiderea întâlnirii, Sfântul Părinte a ținut un discurs în care i-a îndemnat de mai multe ori pe tineri să fie deschiși, direcți și curajoși: „Vă invit ca în această săptămână să vă exprimați cu deschidere și cu toată libertatea. Am spus și o repet: cu «obraz gros». Sunteți protagoniști și e important să vorbiți deschis”. Discursul Papei Francisc a fost precedat de salutul secretarului general al Sinodului, card. Lorenzo Baldisseri, și urmat de mărturiile a cinci tineri.
„Mă așteptam la un discurs al Sfântului Părinte direct, clar și concis și asta a făcut; un discurs nu foarte lung al Papei Francisc, dar destul de dens. E clar, prima idee pe care Sfântul Părinte a dorit să o transmită tinerilor care sunt prezenți acolo, dar și tinerilor din lumea întreagă: le-a cerut să vorbească deschis, să vorbească sincer, să vorbească cu mult curaj, să nu se creeze un formalism” – spune pr. Felix Roca, despre discursul Papei de la deschiderea reuniunii pre-sinodale: