Pe 8 martie este Ziua internaţională a femeii. În 1975, ONU o recunoaşte oficial, odată cu proclamarea Anului internaţional al femeii. Tot atunci, Naţiunile Unite au proclamat perioada 1976-1985 ca Deceniu ONU pentru condiţia femeii. Sărbătorirea femeii este şi moment de sărbătoare a mamei, maternitatea fiind culmea misiunii şi feminităţii femeii.

Femeia are, iată, un loc de cinste în calendarul anual de evenimente şi un loc de seamă între metaforele din care răsare cinstea ce i se cuvine şi demnitatea ce îi este oferită de Creator. După ce milenii la rând, încă chiar şi azi, femeia a fost, şi râmâne în multe locuri, dezacordată voit şi, nu de puţine ori, violent de la un statut egal cu cel al bărbatului de către societăţi patriarhale, iată că, în timpurile noastre, de la vest încoace, femeia revine pe un loc firesc în recunoaşterea demnităţii ei. De altfel, întreg creştinismul aproape că venerează, la nivel ideologic, desigur, femeia, pe care însuşi Isus o aşază pe linia destinului ei firesc, în demnitatea pe care Dumnezeu a creat-o.

Când Dumnezeu creează femeia din coasta bărbatului, care înseamnă parte a bărbatului, o conduce El însuşi în faţa acestuia, iar atitudinea bărbatului în faţa femeii trebuie luată în seamă; se bucură, în primul rând, şi îi oferă propria identitate: iată carne din carnea mea, os din oasele mele; dă impresia că este o fiinţă mult aşteptată. Ea este creată tocmai pe singurătatea bărbatului. Când o aduce în faţa bărbatului, acesta o recunoaşte ca un alt eu. (...) Dacă femeia e dispreţuită în atâtea situaţii din lume, acest lucru e cauzat de păcat. Din momentul păcatului, bărbatul s-a comportat după principiul puterii; din ocrotitor al familiei şi al femeii, devine autoritar. (...) Isus are o atitudine nouă faţă de femeie. Pe femeile pe care le întâlneşte, Isus le iartă, le înţelege, îşi dezvăluie identitatea în faţa lor, le tratează cu compasiune, le converteşte, se lasă atins de femeia păcătoasă condamnată de farisei şi bărbaţii care se cred drepţi şi cărora Isus le condamnă ipocrizia. Pe drumul crucii, când apostolii îl părăsesc, femeile îl însoţesc cu curaj şi compasiune. (...) Sfânta Fecioară este imaginea femeii perfecte. În ea, Dumnezeu revelează planul Său cu această creatură: mama sfântă, femeie sfântă, educatoare sfântă a umanităţii, spune sr Ligia Man, Congregaţia Inimii Neprihănite.