Duminica Bibliei este o inițiativă dorită de Papa Francisc și propusă la finalul Jubileului Milostivirii. La nr. 7 al scrisorii apostolice Misericordia et misera, document publicat la finalul Jubileului Milostivirii, Papa Francisc spune că: „Ar fi oportun ca fiecare comunitate, într-o duminică din anul liturgic, să poată reînnoi angajamentul pentru răspândirea, cunoaşterea şi aprofundarea Sfintei Scripturi: o duminică dedicată în întregime cuvântului lui Dumnezeu, pentru a înţelege bogăţia inepuizabilă care provine din acel dialog constant al lui Dumnezeu cu poporul său”.
În Dieceza de Iași, Duminica Bibliei este marcată în Duminica a IV-a din Postul Mare, Duminica Bucuriei, iar anul acesta va fi la 11 martie.
Cu ocazia primei ediții a Duminicii Bibliei, în scrisoarea sa pastorală, PS Petru Gherghel, episcop de Iași, sublinia: „Ştim cu toţii că misiunea noastră, a preoţilor, este să anunţăm evanghelia, cuvântul lui Dumnezeu: această slujire este semnificată de gesturile de înmânare a evangheliei în ziua hirotonirii noastre, precum şi în ziua începerii misiunilor noastre pastorale. De aceea, fiecare părinte paroh este invitat să ţină cont de această iniţiativă, să pregătească respectiva duminică în aşa fel încât cuvântul lui Dumnezeu - Biblia - să fie cu adevărat celebrat, anunţat şi venerat, aşa cum ne sugerează Sfântul Părinte”.
„Ni s-a părut cea mai potrivită duminica Bucuriei din Postul Mare (pentru sărbătorirea Duminicii Bibliei), pentru că, deși invitația la meditarea Cuvântului lui Dumnezeu rămâne mereu valabilă pentru fiecare zi, Postul Mare insistă cu precădere asupra acestui lucru, iar Duminica a IV-a, care anticipează sărbătoarea Pascală, și la nivel de culoare liturgică, poate să devină ocazie în care să ne amintim că credința noastră se naște din ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, care apoi s-a făcut trup, a suferit, a murit și apoi a înviat pentru noi” - spune pr. Eduard Patrașcu, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Biblică și directorul Departamentul de Cercetare Biblică Iași: