În ultimul deceniu, Biserica a scăzut îngrijorător în sondaje. Până anul trecut, încrederea românilor în Biserică a scăzut până la 50 la sută. IRES şi Avangarde cotau încrederea în Biserică la sub 50 de procente în 2016. Un sondaj CURS din 2017 indica un trend uşor ascendent, cu un plus de 11 procente. În toamna lui 2017, IMAS nota încrederea românilor în Biserică cu 50,6 la sută. Indiferent de sondaj, comparaţia cu deceniile trecute pare neliniştitoare: în ianuarie 2011, Biserica era în top: 82 la sută. În epoca 1996-2008, Biserica avea un scor stabilizat de 85 procente, conform European Values Survey. Dar scăderea încrederii în instituţia Bisericii coboară cu ea şi credinţa religioasă? Se zdrobeşte credinţa sub acelaşi papuc? Incoerenţele din plaja religioasă, vădite de anchete jurnalistice recente, proliferarea injustiţiei sociale şi absenţa lui Dumnezeu din marile tragedii ale lumii - nasc atei? Se poate omul transforma peste noapte din credincios în necredincios, chiar combatant al religiei sau al ideologiei creştine? Când şi cum apare ateismul? Este omul strict religios sau are în el, odată cu binele, şi un sâmbure de contestare a divinităţii? A răspuns întrebărilor noastre, pr. conf. univ. dr. Alexandru Buzalic.

"Ateismul cel mai prezent, la ora actuală, este ateismul aparent; este o fugă de responsabilitate. Oamenii ştiu că, dacă cred în Dumnezeu, mai trebuie să mă şi rog, trebuie să îi acord un spaţiu. Într-o lume bombardată de atâtea distracţii, cât de greu îi pare unui om să-l mai lase şi pe Dumnezeu să-i ocupe timpul! Sunt oameni care sunt agnostici, nu cunosc şi nici nu vor să cunoască, dar au aceste frământări; sunt momente în care vin contact cu misterele vieţii, sunt situaţii liminale în care ajung să-şi pună problema lui Dumnezeu. (...) Alţii refuză instituţia Bisericii" - spune Alexandru în interviu.

În acelaşi vast dialog, părintele Buzalic descrie şi epoca actuală, plină de viteză şi de oportunităţi de comunicare socială care se mişcă în dinamica acestei viteze, cu mijloace adictive care îl subjugă pe om şi îl fac dependent de ele şi de o comunicare rapidă şi impersonală - tot acest tablou cenzurând discret accesul omului la retragere interioară, la linişte, la meditarea lui Dumnezeu, fisurând punctul şi ocazia de întâlnire a omului cu Creatorul.