La 11 februarie, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, Biserica Catolica a marcat Ziua mondială a bolnavului, anul acesta având tema „Mater Ecclesiae: «Iată fiul tău… Iat-o pe mama ta!». Și din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el”.
În plus, după rugăciunea Angelus de ieri, Papa Francisc s-a adresat din nou celor suferinzi spunând: „Îmi îndrept gândul în mod deosebit spre cei bolnavi care, în orice parte a lumii, pe lângă lipsa sănătății, suferă deseori din cauza singurătății și a marginalizării. Fecioara Preasfântă, Tămăduitoarea bolnavilor, să ajute pe fiecare să găsească alinare în trup și în suflet, grație unei adecvate asistențe sanitare și carității fraterne care știe să se traducă în atenție concretă și solidară”.
În Mesajul pentru Ziua Mondială a Bolnavului 2018, printre altele, Papa Francisc ne amintește că fiecare dintre noi suntem chemați să slujim viața: „Biserica ştie că are nevoie de un har special pentru a putea fi la înălţimea slujirii sale evanghelice de îngrijire faţă de cei bolnavi. De aceea, rugăciunea Maicii Domnului să ne aibă pe toţi uniţi într-o implorarea insistentă, pentru ca fiecare membru al Bisericii să trăiască vocaţia la slujirea vieţii şi a sănătăţii cu iubire”.
Reflectând la Mesajul Papei Francisc și la tema de anul acesta, sora Victoria Pop (Congregația „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe”) spune: „Sfântul Părinte a ales acest fragment din Evanghelia după Sfântul Ioan (In 19,26-27), pentru că este plin de speranță și de lumină, o spune chiar dânsul la începutul Mesajului, pentru că Isus, de pe cruce, din suferința lui extremă, ne lasă o tăvărășie și nu o tovărășie oarecare, ci ne-o lasă chiar pe mama sa. Isus ne-o lasă pe Maria fiecăruia dintre noi ca mamă și mai ales celor bolnavi [...] pentru că și suferința celor bolnavi poate fi de foarte multe ori extremă”:
Foto: AFP