Ieri, în a doua Duminică a Triodului, s-a citit pilda cu cei doi fii puşi în relaţie cu milostivirea tatălui. Fiul risipitor îşi risipeşte averea în desfătări, dar se întoarce la Tatăl din proprie iniţiativă. Fiul cel mare şi fidel îşi risipeşte harul prin invidie, dar tatăl îi schimbă gândurile şi îl invită la ospăţ. Sunt trei personaje: fiul risipitor, dar convertit prin exprienţa vieţii, fiul mare fidel, dar invidios, convertit prin cuvântul tatălui care îi întoarce gândurile prin metanoi;, în fine, tatăl milostiv, al treilea personaj, care este legătura dintre cei doi.

Imnografia zilei scoate în evidenţă bunătatea lui Dumnezeu, încurajându-ne să ne întoarcem cu încredere la Tatăl milostiv care îl primeşte cu ospăţ mare pe cel ce se pocăieşte. Mai mult de atât, revenirea în casa Tatălui îi asigură penitentului împodobirea cu adevărata cunoaştere, cu lumina înţelepciunii divine. Tatăl îl iubeşte atât de mult pe cel care se pocăieşte şi se întoarce acasă, încât viţelul cel gras este înjunghiat pentru acest suflet convertit. Imnografii văd în această junghiere însăşi patima lui Isus. Cristos este viţelul cel gras, marea avere a Tatălui, pe care El îl trimite să moară pentru noi, pentru a spăla păcatele noastre. Desfătările fiului risipitor sunt văzute ca risipire a bogăţiei harurilor.

Risipire face însă şi fiul cel mare, care rămâne în casa tatălui. Cum înţelegem mila tatălui în raport cu acesta? Ne explică PS Florentin: