La cea de-a opta cateheză dedicată Sfintei Liturghii, Papa Francisc s-a adresat ieri miilor de pelerini, care au venit la tradiționala audiență generală de miercuri în Piața Sfântul Petru pe tema „Liturgia Cuvântului: I. Dialog între Dumnezeu şi poporul său”.
Sfântul Părinte ne-a invitat să reflectăm la începutul Scrisorii către evrei (1,1-2): „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile”.
„Cuvântul lui Dumnezeu parcurge un drum în noi. Îl ascultăm cu urechile şi trece la inimă; nu rămâne în urechi, trebuie să meargă la inimă; şi de la inimă trece la mâini, la faptele bune. Acesta este parcursul pe care-l face Cuvântul lui Dumnezeu: de la urechi la inimă şi la mâini” – a spus Papa Francisc.
Reflecția pr. EGIDIU CONDAC la cateheza Papei Francisc de miercuri: