Smerenia, poarta Triodului

Triodul începe cu un apel la smerenie. Primul imn al acestei perioade ne leagă de timpul marii postiri ce are să vină prin îndemnul la rugăciune umilă şi la a ne debarasa de aroganţa care ne rostogoleşte spre abisul păcatelor. "Să nu ne rugăm ca fariseul, că cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, ci să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vameşul, prin postire" - aşa începe Triodul a prefigura postul. Tot din această duminică se începe intonarea imnului Uşile pocăinţei, o stăruitoare rugăciune adresată lui Dumnezeu de sufletul penitent: "Uşile pocăinţei deschide-mi mie, dătătorule de viaţă, că mînecă spiritul meu la Biserica ta cea sfîntă, purtînd lăcaş al trupului cu totul întinat. Ca un îndurat curăţeşte-l, cu mila ta."

Mila lui Dumnezeu, încurajare spre postire şi penitenţă

Urmează Duminica fiului risipitor, a doua din Triod. Imnografia scoate în evidenţă bunătatea lui Dumnezeu, încurajându-ne să ne întoarcem cu încredere la Tatăl milostiv care îl primeşte cu ospăţ mare pe cel ce se pocăieşte. Mai mult de atât, revenirea în casa Tatălui îi asigură penitentului împodobirea cu adevărata cunoaştere, cu lumina înţelepciunii divine: "Să cunoaştem, fraţilor, puterea tainei, că preabunul părinte, întâmpinând pe fiul cel desfrânat, îl îmbrăţişează şi iarăşi îi dăruieşte cunoaşterea slavei sale." Tatăl îl iubeşte atât de mult pe cel care se pocăieşte şi se întoarce acasă, încât viţelul cel gras este înjunghiat pentru acest suflet convertit. Imnografii văd în această junghiere însăşi patima lui Isus. Cristos este viţelul cel gras, marea avere a Tatălui, pe care El îl trimite să moară pentru noi, pentru a spăla păcatele noastre: "Înjunghiind viţelul cel îngrăşat ca noi să vieţuim cu vrednicie celui ce a junghiat, celui iubitor de oameni, Părintelui, şi celui care s-a junghiat, mântuitorul sufletelor noastre." Tot în această duminică, imnografia Triodului invocă insistent braţele părinteşti ale Tatălui, care să ne primească. "Căutând spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor tale, Mântuitorule, nu-mi trece cu vederea acum inima mea cea sărăcită. Deschide-mi acum milostivirea cea părintească, mie, celui ce mă întorc de la răutăţi, cerescule Părinte, şi nu mă lepăda." Desfătările fiului risipitor sunt văzute ca risipire a bogăţiei harurilor. "Bogăţia harului, pe care mi-ai dat-o, Mântuitorule, ducându-mă în ţări străine, rău am cheltuit-o, vieţuind desfrânat, şi am risipit-o demonilor. Risipit-am avuţia ta, Doamne, şi m-am supus demonilor în chip viclean, dar tu, Mântuitorule, îndură-te de cel desfrânat şi curăţă-l pe cel spurcat, dându-mi haina cea dintâi a împărăţiei tale." Îndepărtarea de Dumnezeu ne pustieşte, spune un tropar de la Laudele Utreniei din Duminica fiului risipitor.

Judecata lui Dumnezeu, înfricoşătoare pentru sufletul ce nu vrea să se convertească

Urmează duminica a treia a Triodului, a lăsatului de carne, în care se citeşte evanghelia înfricoşătoarei judecăţi. Troparele acestei zile detaliază scena judecăţii: "Cărţile se vor deschide şi se vor arăta faptele oamenilor înaintea divanului tău celui de neîndurat şi va răsuna toata valea plângerii cu groaznica scrâşnire, văzând pe toţi cei ce au păcătuit trimişi în chinurile cele veşnice, cu dreaptă judecata ta, şi fără de folos plângând. Trâmbiţele vor suna şi mormintele se vor deşerta şi se va scula toată firea omenească, cutremurându-se. Când se vor aşeza scaunele şi se vor deschide cărţile şi Dumnezeu va şedea la judecată, ce frică va fi atunci! Îngerii stând înainte cu frică şi râu de foc curgând, ce vom face atunci noi, oamenii, cei vinovaţi de multe păcate?" Pe linia acestor puncte de meditaţie, aceleaşi tropare insistă asupra milostivirii lui Dumnezeu, care să ne mântuiască de văpaia focului veşnic, nu prin meritele noastre, ci prin mila sa nebiruita. Toate troparele acestei a treia duminici sunt pline de tulburare, de meditaţie la groaza judecăţii care, în fapt, nu e o doar o spaimă a sentinţei lui Dumnezeu, ci o tulburare în faţa slăbiciunii umane, care cu greu se vede capabilă de a face binele care scapă de iad şi îl aliniază în ceata celor din paradis. Imnograful exprimă uimire, teamă, înfricoşare, tânguire de păcate şi strigăte adresate lui Dumnezeu care să se milostivească de sufletul penitent care se vrea în cer, departe de văpaia iadului. Toată această stupefiere în faţa grozăviilor escatologice determină Biserica să sporească îndemnurile la postire. Astfel, din aproape în aproape, tematica imnografiei se mută pe registrul postirii, a penitenţei, a plângerii păcatelor, a mortificărilor pentru asigurarea evoluţiei spirituale şi scăparea din ameninţarea morţii eterne.

În săptămâna brânzei, imnografia anunţă postul, vremea pocăinţei

Aşa ajungem la Duminica lăsatului sec de brânză. Toată săptămâna de dinainte este împodobită cu tropare în care se fac deja îndemnuri concrete la postire, iar postul este prezentat ca principală armă împotriva celui rău şi a uneltirilor lui, ca mijloc prin care ne putem feri de ameninţarea iadului. "În toată vremea postul este de folos celor ce-l iubesc şi-l săvârşesc. Că nici vătămările diavoleşti nu îndrăznesc asupra celui ce posteşte, ci chiar îngerii mai cu deadinsul stau lângă noi, cei ce ne curăţăm cu postul" - zice un tropar de la stihoavna din lunea din săptămâna brânzei. "Prin post să ne sârguim a ne curăţa de întinarea păcatelor noastre" - îndeamnă un tropar din ziua de marţi a aceleaşi săptămâni. "Vremea este de pocăinţă" - anunţă cântarea a 8-a de la Utrenia aceleaşi zile. "Să ne curăţăm mai înainte simţirile cele sufleteşti. Să ne silim a ucide vrăjmaşul cel ce ne pândeşte cu aduceri aminte de lăcomie. Aşa se cuvine să postim, nu cu vrajba şi cu sfada, nu cu pizmă şi cu prigonire, nu cu îngâmfare şi cu vicleşug ascuns, ci ca şi Cristos, cu smerenie." În miercurea brânzei, troparele corelează teologia crucii cu postul: "Răsărind vremea postului, duhovniceşte luminează simţirile sufletului şi alungă negura patimilor. Postul omoară patimile cele de suflet pierzătoare şi desfătările cele ucigătoare şi cu adevărat aşază pornirile şi mişcările inimii. Nu ca pe o începere de post, ştiind credincioşii această zi, o cinstim cu gând curat, ci pentru că este intrare şi mergere către uşile cele dinaintea postului."

Postul Mare, un drum lung spre dobândirea virtuţilor. Postul, îndrăznirea către Dumnezeu

Troparele continuă în acelaşi stil până în Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Din seara acestei zile, începe efectiv postul mare, timpul mântuirii. Imnografii Bisericii au arătat acest mister prin tropare în care este prezentat sufletul despărţit de Dumnezeu şi aflat într-o permanentă stăruinţă de a fi primit în Rai şi de a primi haina cea aleasă de la început, îmbrăcămintea harului lui Dumnezeu. "De veşmântul cel de Dumnezeu ţesut m-am dezbrăcat eu, ticălosul, prin sfatul vrăjmaşului, neascultând porunca ta dumnezeiască." Raiul este arătat ca podoaba cea frumoasă, lăcaşul cel de Dumnezeu zidit, veselia cea nesfârşită şi desfătarea, mărirea drepţilor, frumuseţea profeţilor şi sălăşluirea sfinţilor. Raiul este chemat în rugăciune: "cu sunetul frunzelor tale, roagă pe Ziditorul să-mi deschidă uşile pe care eu cu neascultare le-am închis şi să mă învrednicesc a mă împărtăşi de pomul vieţii şi al bucuriei." Troparul următor arată calea înapoi spre paradis: "să ne sârguim toţi să primim vremea postului, supunându-ne rânduielilor evanghelice, ca prin ele să ne facem plăcuţi lui Cristos şi să dobândim iarăşi sălăşluirea Raiului." Saltul spre post este prezentat de ultimul tropar din canon: "Sosit-a deci vremea, începutul luptelor spirituale, biruinţa cea împotriva demonilor, înfrânarea cea întrarmată, podoaba îngerilor, îndrăznirea cea către Dumnezeu. Că prin postire Moise s-a făcut vorbitor cu Ziditorul şi nevăzut a primit glas în urechile lui. Doamne, prin aceasta învredniceşte-ne şi pe noi să ne închinăm patimilor tale şi sfintei Învieri."