Practica exorcismului este o bătălie milenară pe care Biserica o duce împotriva diavolului. Dar care sunt adevăratele posesiuni demonice şi cum le recunoaştem? Orice act împotriva lui Dumnezeu este pactare cu diavolul? Iată întrebări care îi frământă pe mulţi credincioşi când vine vorba de lupta cu cel rău. Lupta cu diavolul este acerbă, sfinţii dându-ne cel mai bun exemplu de biruinţă asupra patimilor.

"Răul este o prezenţă în viaţa omului, survine pe căi diferite şi mai ales îl „atacă” ca o realitate personală care se împotriveşte atingerii perfecţiunii, sau sfinţeniei. Omul este corupt de la calea sfinţeniei prin tot ceea ce îl ataşează de bunurile iluzorii şi trecătoare ale lumii", scrie Pr. Alexandru Buzalic în tratatul "Demonologia creştină. Revelaţie, tradiţie şi raţiune", unul dintre cele mai argumentate şi echilibrate teologic tratate de teologie.

"Demonii sunt duşmanii desăvârşirii vieţii omului, intervenind prin ispitele care caută să-l inducă pe individ într-un comportament greşit, sau chiar prin intermediul acţiunii directe, încercând să inducă spaima, să aducă prejudicii fizice sau chiar să pună stăpânire pe om", scrie autorul.

Intervenţia împotriva răului este graduală şi nu se face apel, în orice situaţie, la exorcizare. Între influenţa diavolului asupra persoanei umane şi posedarea demonică trebuie făcute dinstincţii clare.

"În încercări, pastoraţia Bisericii îi poate oferi omului mai multe mijloace de vindecare, dar şi sprijin pentru a-l însoţi în suferinţă şi a coopera, eventual, cu alte intervenţii de specialitate: ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea intensă şi postul, rugăciuni de „eliberare” în cadrul grupelor de rugăciune, celebrarea sacramentelor şi sacramentaliilor, dintre care cele mai importante rămân Mărturisirea, ca sacrament de vindecare sufletească, Maslul, sacrament de vindecare trupească, Euharistia ca hrană spirituală şi celebrările din situaţii specifice, prevăzute în practica liturgică a Bisericii", mai spune Pr. Alexandru Buzalic.

*

Cum ne influenţează diavolul şi care este meşteşugul prin care putem să luptăm împotriva ispitei şi a lucrării sale în viaţa noastră?

"Părinţii Bisericii, ai deşertului, asceţii, care au avut experienţa luptei permanente cu răul, fac distincţia dintre adevăratele ispitiri şi aşa numiţii demoni ai vieţii, adică înclinări ale noastre spre ceea ce devine rău, produsul obiceiurilor noastre ce devin adevărate forţe care ne subjugă în viaţa spirituală. Diavolul ne ispiteşte prin cele trei pofte, înţelese ca necesităţi pe care omul le creează în psihismul său. Identificăm o poftă trupească: mâncare, băutură, tot ceea ce creează un confort senzorial. Apoi, pofta ochilor şi pofta inimii, adică trufia, dorinţa de a avea putere de discernământ asupra altora. Aşadar, ispite care vin pe linia necesităţilor noastre, apoi ispite care vin pe linia vanităţilor."

Diavolul lucrează prin minciună sau prin exploatarea slăbiciunilor noastre?

"Diavolul este stăpânul minciunii. El nu are nici o putere de a crea. În schimb, poate să inducă halucinaţii, poate să inducă sugestii, ceea ce Părinţii Bisericii identificau a fi gândurile care fac legătura între capacităţile noastre senzoriale de a cunoaşte realitatea şi acele gânduri care pot fi vizualizate sub aspectul unor imagini induse de tip halucinator. Diavolul manipulează din plin ceea ce există în jurul nostru."

Dar de ce este diavolul atât de înverşunat împotriva omului?

"Satan este plin de mândrie. Refuză să slujească unei realităţi în care omul, această fiinţă atât de firavă, trăieşte. Astfel el devine decăzut. În el se manifestă o dorinţă diabolică de putere, şicanând planurile lui Dumnezeu. Omul, fiind subiectul de predilecţie al planului de Mântuire, devine inamicul lui Satan care încearcă să îi corupă pe cât mai mulţi dintre cei destinaţi mântuirii."

E posibil ca diavolul, deci, să posede sufletul, persoana?

"Da, dar posesiunile se întâmplă rar. Aceste persoane au un stil de viaţă care le conduce spre asta. Ca o persoană să fie posedată, trebuie să îşi dea acordul, să semneze un pact cu diavolul, să accepte în mod plenar să fie instrumente ale celui rău. Este un fenomen care se petrece foarte rar în realitatea istorică. Nu orice şicanare demonică este posesie."