Pe lângă osteneala trupească a postului, creştinul trebuie să facă şi un parcurs interior pe calea credinţei, să-şi edifice şi să-şi nutrească sufletul spre evoluţie. În acest sens, e util de meditat imaginea sărbătorii pentru care postul iernii de pregăteşte: Naşterea Domnului.
Meditând la misterul naşterii Domnului, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Bucureşti ne pune în atenţie semnificaţiile profunde ale sărbătorii: "Numele pe care Fiul lui Dumnezeu îl asumă este Emanuel, adică Dumnezeu cu noi. Distanţa dintre noi şi Domnul nu mai există. Împărtăşirea spirituală a acestei apropieri pe care Dumnezeu o face în favoarea noastră ne oferă fiecăruia acea cale a vieţii care, prin practica binelui, prin primirea Cuvântului Său dătător de viaţă ne permite să trăim în această existenţă ceea ce exprimă veşnicia şi bucuria deplină a Împărăţiei lui Dumnezeu pe care venirea lui Hristos în lume o inaugurează" - spune arhiereul.