Editorialul de azi e semnat de Prof. Ionuţ Popescu, lector universitar, director al Departamentului Oradea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică a UBB Cluj-Napoca, specializat în filosofie.
Luna trecută mi-a atras atenția o anchetă a publicației recorder.ro despre piața de milioane de euro a așa-ziselor suplimente alimentare atoate vindecătoare. Cei mai vulnerabili sunt părinții sau bunicii noștri pensionari. Vârsta pensionării înseamnă mai mult timp pentru tine, mai mult timp cu familia, dar și decuplarea de la legăturile sociale care, de voie, de nevoie ne ocupă aproape întreaga zi. Mai mult timp pentru tine înseamnă, deseori, mai mult timp pentru a-ți conștientiza singurătatea și bolile și atunci ești receptiv la mesajul cuiva care-ți oferă, contracost, desigur, soluția problemelor tale.
De partea cealaltă, a vânzătorilor, sunt companii care fac orice pentru profit, care vând aceleași substanțe sub etichete diferite, care au profilul psihologic al cumpărătorului și de aceea pot să transmită fiecăruia mesajul la care este sensibil. Se mai află și persoanele care preiau comenzile telefonice, oameni plătiți în funcție de vânzări, presați și ei de facturi, de chirie sau de cheltuielile cu școala copiilor, astfel încât își anesteziază conștiința și vând ce li se cere, așa cum li se cere. Unii renunță, însă. Iată ce declara o operatoare dintr-un astfel de centru de vânzări: « „Te plătesc în funcție de câți oameni convingi să cumpere, la câți le poți vârî pe gât toate astea”, povestește femeia [...]. A rezistat doar două săptămâni, perioadă în care a trebuit să mintă [...] că suplimentele vindecă orice: hipertensiune, diabet, cistită, reumatism, varice, psoriazis, prostată și multe altele. „A sunat o doamnă care lua un supliment pentru diabet și a zis că i s-a mărit zahărul din sânge. Atunci mi-am zis: «Doamne ferește, cum să-i mai dau?» Că trebuia să le spunem să renunțe la medicamentele prescrise de doctori și să le ia pe alea de le vindeam noi. Trebuia să mințim, să le spunem că sunt produse în Lituania sau în Germania sau nu știu unde. Aveam totul pe calculator: pe jumătate de ecran vedeam clientul cu numărul de telefon și pe cealaltă jumătate aveam informațiile cu ce trebuia să spunem. [...]”»[1]
O comunitate este puternică sau slabă, după încrederea pe care membrii ei o au unii în alții sau în autorități. Dintr-un anumit punct de vedere, societatea de acum este mai puternică decât în urmă cu 20 sau 30 de ani și am să aduc ca argument magazinele în care poți să-ți scanezi și apoi să plătești singur produsele, fără intervenția directă a vreunui supraveghetor. Când am citit că în Marea Britanie există un lanț de băcănii în care clientul își cântărește singur marfa și apoi tot singur o plătește, nu credeam că în mai puțin de un an voi vedea și în România aceeași procedură. Sunt conștient că această încredere este întărită de supravegherea video din magazine, dar câtă diferență între relaxarea de acum și suspiciunea de dinainte de ’89 când un vecin, de fiecare dată după ce-și parca Dacia în fața blocului, urca în apartament cu tot cu bateria mașinii, de frică să nu-i fie furată!
Libertatea și creșterea nivelului de trai aduc inevitabil o relaxare, dar atunci prosperă și șarlatanii. Această jecmănire a încrederii ne revoltă oricum, dar parcă mai tare și mai dureros când este pe seama celor care privesc lumea cu ochii îngăduitori ai vârstei de bunici sau străbunici. De fapt, o comunitate este puternică și dezvoltată atunci când nu înșală încrederea celor mai vulnerabili, bătrânii și copiii, fiindcă și încrederea copiilor este risipită de noi, cei mari, chiar dacă nu ne prea dăm seama când o facem, dar aceasta este o altă poveste.
Încrederea unora dintre cei care acum sunt la vârsta bunicilor sau a străbunicilor a început să se destrame de mult, atunci când copiii lor nu și-au putut găsi un rost decât printre străini, s-a destrămat și atunci când, prin devalorizarea leului, au rămas fără valoare banii strânși „la ciorap” prin multe privațiuni sau când au dispărut economiile de-o viață depuse la FNI, deși erau garantate de CEC-ul încă de stat pe vremea aceea. Se destramă câte puțin de fiecare dată când punctul de pensie rămâne în urma prețurilor, se destramă o dată cu iluziile vândute de escrocii ce le exploatează slăbiciunile și bunătatea.
Însă, pe lângă aceste acțiuni organizate de șarlatani mai mari sau mai mici, încrederea și bunătatea lor este înșelată de mici acțiuni sau atitudini neplanificate pe care le facem zilnic atunci când ni se pare că sunt prea mulți înaintea noastră la orice fel de coadă sau că se mișcă prea încet la bancomat, le facem de fiecare dată când ne agasează că nu pricep, că-i cam dor toate, că se mișcă greoi sau se încurcă în felul de mărunțișuri.
Sporul de șarlatanie poate fi combătut prin legislație și informare. Ne revoltă și ne îndurerează, dar societatea poate funcționa destul de bine cu el, însă devine nefuncțională când lipsește necesarul de încredere, încrederea celor mai vulnerabili că ceilalți membri ai societății vor acționa conform așteptărilor lor. Cei cu vârstă de bunici sau străbunici se așteaptă să fim îngăduitori cu lentoarea lor, cu neputințele lor fizice, cu uitarea și amintirile lor. În mod paradoxal, cei care cred că au tot viitorul în față sunt mereu în lipsă de timp. Această îngăduință iar ajuta și pe ei, fiindcă ar compensa criza de timp cu prezența mereu disponibilă a celor despre care credem că au viața în spate.
De fapt, aceste gânduri nu sunt atât despre ei, cât despre noi, cei care avem nevoie de încrederea lor, fiindcă ei se așteaptă să fim buni și atenți. E un credit pe care ni-l fac. Într-un fel, e ca la bancă. Atunci când banca dă un credit unei firme, înseamnă că are încredere în ea că va face ceea ce se așteaptă de la ea, astfel încât să aibă succes și să returneze creditul. Necesarul de încredere este încrederea pe care ei o au că noi putem să fim buni și frumoși și aceasta ne ajută să facem faptele bunătății și ale frumuseții sufletești, iar aceste fapte chiar ne vor face mai buni și mai frumoși, așa cum ne-au creditat cei mai vulnerabili dintre noi.
Cu acest necesar de încredere asigurat, depășim ușor durerea și revolta stârnită de suplimentul de șarlatanie.