Editorialul de azi e propus de Pr. Felician Tiba, doctor în teologie, responsabil cu Oficiul pentru Pastoraţia Familiei în cadrul Curiei Diecezane Iaşi.

Printr-o scrisoare adresată președinților conferințelor episcopale din întreaga lume, cardinalul Kevin Farell, prefectul Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață, anunța în numele Sfântului Părinte Papa Francisc că ”recunoscând valoarea inestimabilă a familiei ca un dar special de la Dumnezeu”, se dorește promovarea unui an special dedicat familiei, care va începe în ziua de 19 martie 2021 și se va sfârși cu ocazia celei de-a zecea întâlniri mondiale a familiilor, care va avea loc la Roma, în iunie 2022.

Ce va schimba sau ce va aduce nou pentru familii această dorință a papei Francisc?

În ceea ce privește documentul ca atare, Exortația apostolică Amoris laetitia, dorința Sfântului Părinte este ca acesta să ajungă în cât mai multe familii, să fie citit, aprofundat și apoi pus în practică. În acest sens, la Iași, am avut bucuria de a organiza în anul 2016 un simpozion legat de Exortația apostolică Amoris laetitia, cu toți episcopii și laicii din România, care au participat în mod activ la cele două sinoade de la Roma, dedicate realității familiei. Totodată, cel puțin în parohiile diecezei de Iași au fost răspândite până în acest moment în jur de 7000 de bucăți, urmând ca până în iunie 2022, să continuăm să o răspândim și mai mult.

Dacă s-a schimbat sau dacă se schimbă ceva, aceasta se vede mai ales în atitudinea pe care Amoris laetitia ne-o indică nouă ca preoți în relația cu familia, adică o atenție mai mare, atât pentru familia frumoasă, practicantă, care trăiește din plin credința, cât și față de familiile rănite, care, cel puțin astăzi, tind să prindă contur mai mult decât cele în regulă. Sunt convins că efectele acestei exortații le vom putea vedea doar în timp.

Cum va celebra Anul ”Familia Amoris laetitia”?

În primul rând, așa cum am mai spus, vom continua să răspândim textul propriu-zis. Apoi prin aprofundarea lui la nivel personal, parohial, decanal și chiar diecezan, cu ocazia diferitelor întâlniri, care oricum au loc la aceste niveluri. Am convingerea că deja preoții, cunoscând textul, îl propun în diferitele lor predici și cateheze, rămânând nouă ca Oficiu pentru Pastorația Familiei să completăm cu materialele care vor veni dinspre Sfântul Părinte prin intermediul Conferinței episcopale.

Trebuie spus că deja credincioșii noștri au auzit de acest document, au auzit că în el sunt lucruri care îi privește într-un mod cu totul și cu totul deosebit, mai ales în această zonă a familiei rănite. Sunt atâtea cazuri iregulare astăzi care așteaptă un răspuns din partea Bisericii. Va trebui să ne apropiem de ele cu milostivirea specifică lui Dumnezeu și asemenea lui Isus, Păstorul cel bun, să le pansăm rănile, să încercăm să le vindecăm, iar acolo unde, canonic vorbind, nu se mai poate face nimic, să încercăm să le găsim totuși un loc în Biserică, pentru că ”nimeni nu poate fi condamnat pentru totdeauna, pentru că aceasta nu este logica evangheliei!” (Amoris laetitia, 297).

Așadar, urmează un an interesant, în continuare dedicat familiei și descoperirii documentului Amoris laetitia, pe care va trebui să-l îmbinăm cu dorința papei Francisc, care a dedicat anul acesta liturgic Sfântului Iosif.

Așa cum citim în puținele pagini din evanghelie despre Sfântul Iosif, el a fost omul speranței. Prin modul său de a fi, fără doar și poate, a dat speranță Familiei Sfinte de la Nazaret, i-a susținut pe Isus și pe Maria în drumul vieții lor, tocmai de aceea a și meritat titlul de patron al Bisericii Universale. Apoi documentul Amoris laetitia este un material pe care Biserica îl pune la dispoziția familiei creștine ca un document plin de speranță. Nu întâmplător, pentru familia rănită este un adevărat balsam, pentru tineri un adevărat ghid, iar pentru familie în general, un fel de magna carta a vieții de familie.

Cine trăiește cu adevărat credința în Cuvântul lui Dumnezeu va găsi în Amoris laetitia un sprijin, de multe ori, mângâietor, în Sfântul Iosif, un mijlocitor și în speranță, o virtute de asumat.

Pr. dr. Felician Tiba