„Continuăm «călătoria» noastră cu cartea Faptele Apostolilor. După încercările trăite la Filipi, Tesalonic şi Bereea, Paul ajunge la Atena, chiar în inima Greciei (cf. Fap 17,15). Această cetate, care trăia la umbra gloriilor antice în pofida decadenţei politice, păstra încă primatul culturii.” – cu aceste cuvinte și-a început Papa Francisc cateheza de la audiența generală de miercuri, 6 noiembrie 2019. Suveranul Pontif ne propune exemplul Sfântului Paul de la Areopag, un exemplu de înculturare a credinţei la Atena.
Sfântul Părinte subliniază faptul că „Paul nu priveşte cetatea Atenei şi lumea păgână cu ostilitate, ci cu ochii credinţei. Şi asta ne face să ne întrebăm cu privire la modul nostru de a privi oraşele noastre: le observăm cu indiferenţă? Cu dispreţ? Sau cu credinţa care recunoaşte pe fiii lui Dumnezeu în mijlocul mulţimilor anonime?”.
„Să cerem şi noi astăzi Duhului Sfânt să ne înveţe să construim punţi cu cultura, cu acela care nu crede sau cu acela care are un crez diferit de al nostru. A construi punţi mereu, mâna întinsă mereu, fără nicio agresiune”, este rugăciunea cu care Papa Francisc își încheie cateheza.
„Creștinii trebuie să meargă pe drumul unității, nu al diviziunii, nu al excluderii, ci al căutării aceluiași Dumnezeu, căci el este unul singur pentru noi toți” – spune Pr. Emil Dumea: