La 8 septembrie celebrăm ziua de naştere a mamei lui Isus, dar şi a mamei noastre cereşti, Maria.
Prin această sărbătoare, Biserica ne cheamă să-l preamărim pe Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru lucrările minunate pe care le-a înfăptuit în Maria, cea care încă de la naştere a fost neprihănit zămislită. Suntem chemați să o iubim şi să o cinstim pe Maria, pentru că iubirea şi cinstirea ei duce la iubirea şi cinstirea lui Isus.
Creştinătatea cântă astăzi: „Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, a vestit bucurie în toată lumea; căci din tine a răsărit soarele dreptăţii, Cristos Dumnezeul nostru! Căci, prin Isus, ai dezlegat blestemul tuturor, şi ai adus binecuvântarea; iar biruind moartea, ne-ai adus nouă viaţa veşnică”.
Despre semnificația sărbătorii Naşterea Maicii Domnului și despre rolul Mariei în modul minunat prin care Dumnezeu a pregătit şi a împlinit mântuirea noastră, a explicat la Radio Maria pr. Emil Moraru, profesor de Teologie Morală la Universitatea din Bucureşti: