La data de 6 iulie 2019, când Papa Francisc l-a numit episcop romano-catolic de Iaşi pe Mons. Iosif Păuleţ, Sfântul Părinte a acceptat și cererea de retragere a episcopului Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iaşi din anul 1978 şi a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc, după cum anunță într-un comunicat de presă Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Oficiul pentru Comunicaţii Sociale.
Încă din luna ianuarie a anului 2015, episcopul Petru Gherghel a înaintat o scrisoare Sfântului Părinte prin care îşi prezenta disponibilitatea pentru a fi eliberat din oficiul de episcop al Diecezei de Iaşi, aşa cum este stabilit în canonul 401, alineatul 1 al Codului de Drept Canonic. Din voinţa Sfântului Părinte papa Francisc, Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel va continua să conducă Dieceza de Iaşi ca administrator apostolic până ce noul episcop îşi va începe misiunea, după care va fi episcop emerit, menționează sursa citată.
„Un episcop iubește Biserica, iubește prezentul și trebuie să iubească și viitorul și, după activitatea mea, iată că Dumnezeu rânduiește să avem un alt episcop, Sfântul Părinte a decis acest lucru și pentru mine este o bucurie, continuitatea în Biserică este un dar pe care Dumnezeu îl oferă și Duhul Sfânt îl asigură”, spune Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel, în prezent administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, pentru Radio Maria.
La încheierea mandatului său de păstor al Diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel îndreptă spre Dumnezeu un gând de preamărire pentru semnele de preţuire şi de generozitate primite din partea Domnului prin alegerea şi slujirea sa în misiunea de episcop: „Toate acestea sunt pentru mine motive să-i aduc lui Dumnezeu laudă și să mă bucur că am avut o asemenea responsabilitate [...] mă bucur de realizări, îi cer iertare lui Dumnezeu pentru lipsuri și continui să ma bucur că sunt în Dieceza de Iași, o dieceză plină de vitalitate”.
„Rolul episcopului este deja stabilit în Evanghelie, este stabilit de Isus Cristos când și-a ales apostolii. Episcopul trebuie să fie cel care continuă activitatea încredințată de Isus apostolilor cât se poate mai bine; Dumnezeu alege pe cine vrea și îl asistă cu darurile sale [...] când un episcop este ales și așezat în fruntea unui popor sau a unei dieceze, este Dumnezeu Cel care iubește Biserica și se angajează să binecuvânteze El și să lucreze El în mijlocul acestui popor printr-un om pe care îl alege ca episcop.”
Foto: Adrian Cuba