Am început săptămâna la finalul căreia în Romania va poposi Papa Francisc, succesorul Sfântului Petru, cel care este așteptat atât de mult să întărească în credință poporul român. Suveranul Pontif se va afla în România în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, iar pe parcursul acestor trei zile, va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.
Bucuria primirii Papei Francisc este amplificată și de beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici martiri, rit sacru ce se va desfășura pe Câmpia Libertății de la Blaj, în cadrul Sfintei Liturghii ce va fi celebrată de Sfântul Părinte.
Pregătirile sunt în toi, pe toate planurile, de la cele tehnice și logistice, până la cele spirituale bineînțeles.
„Fără rugăciune, fără acea forță interioară, fără acel curaj al Duhului Sfânt nu putem duce la bun sfârșit nicio lucrare, mai ales cum este această lucrare în care protagonist va fi Papa Francisc și poporul credincios din România”, spune părintele Wilhelm Dancă (decan al Facultăţii de Teologie Catolică din Bucureşti şi coordonator naţional al mass-media pentru vizita pontificală), cu care am discutat la Radio Maria despre stadiul acestor pregătiri și despre modul în care Papa Francisc este așteptat în România:
Foto: web