Marţea Mare este ziua care ne indică privegherea întru aşteptarea Mirelui. Biserica se roagă, în această zi, pentru ca Mirele să ne cureţe haina de nuntă. Banchetul din parabola de la Matei este prefigurare a bucuriei sărbătorii care va veni şi din care ne vom ospăta sufleteşte, dar şi prefigurare a venirii Mântuitorului la sfârşitul timpurilor, când ne va judeca după roadele aduse.
În Marţea Mare înţelegem cel mai bine că omul este o fiinţă priveghetoare şi aşteptătoare. Biserica ne arată în a doua zi a Săptămânii Patimilor că omul este o fiinţă eshatologică şi lucrătoare, în sensul în care trebuie să se ostenească pentru a intra "în strălucirile sfinţilor". Însuşi Domnul este chemat în ajutor pentru a ne înnoi haina de nuntă: "curăţeşte-mi, Doamne, întinarea sufletului meu", cântă troparul de la Laude.
În acest sens, pilda celor 10 fecioare, completată de pilda înmulţirii talanţilor, ne ghidează atenţia spre frumuseţea Mirelui "mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii", la al cărui ospăţ de nuntă pregătindu-ne să participăm, să ne lepădăm de lene, să ne păstrăm sufletul treaz şi să lucrăm la înmulţirea talanţilor. Pe de o parte, Biserica ne îndeamnă să înmulţim darul cuvântului, vestindu-l mai departe, adică privegherea predicării, iar pe de altă parte, să priveghem prin faptele bune, milostenia fiind paşaportul pe poarta nunţii: "Cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zestre milostenia?", scrie în Sinaxarul zilei.
Aşadar, Marţea cea Mare se integrează în armonia primelor trei zile ale Săptămânii Patimilor. Smochinul cel neroditor din Lunea Mare, învelit doar în frunze, atrage blestemul Domnului care se arată nemulţumit de lipsa roadelor. El ne stă pildă că trebuie să fim suflete roditoare, iar pentru aceasta e imperativă vigilenţa şi stăruinţa în trezvie şi milostenie. În caz contrar, de vom cădea în lene, ne vom îndepărta de virtuţi, vom păcătui, ne vom cufunda în noaptea fărădelegii şi vom produce în noi o fisură prin care vrăjmaşul ne va transforma în trădători precum Iuda, care s-a îndepărtat de Domnul din lene sufletească. Toate acestea sunt celebrate cu fast de către Biserică în Deniile Mirelui, în slujbele care încep deja să precipite timpul liturgic, Biserica grăbindu-şi, prin aceasta, vremea proclamării Învierii Domnului. Ne explică pr Alexandru Buzalic:
Iată, Mirele vine în miezul nopţii
Şi fericită e sluga pe care o va afla priveghind
Iar nevrednică-i aceea
Pe care o va afla lenevind.
Vezi, dar, suflete al meu,
Cu somnul sa nu te îngreunezi
Ca să nu te dai morţii
Şi afară de Împăraţie să te încui
Ci te deşteaptă, strigând:
Sfânt, Sfânt, Sfânt
Eşti Dumnezeul nostru,
Pentru Născătoarea de Dumnezeu
Miluieşte-ne pe noi!