Am spune că întrebările din titlul articolului reprezintă temelia pe care încercăm să formulăm puţină cultură, să o numim, papală. Altfel spus: cateheză. Instituţia Bisericii, care o cuprinde şi pe cea papală, are în spate o istorie frământată, pe care Isus a prezis-o atunci când i-a promis lui Petru cheile Împărăţiei. Dar dincolo de aspectul spiritual al teologiei ecleziologice, Biserica este şi o instituţie ancorată în societate, într-o lume care funcţionează după orânduiri sociale şi diplomatice. Care este poziţia Bisericii şi ce rol joacă celebra figură a Pontifului Roman în acest cadru? Cine este papa şi care sunt toate dimensiunile ecleziale care stau în jurul acestei instituţii bisericeşti, cea a Sfântului Scaun? A explicat PS Florentin, episcop de Cluj. Iată câteva fragmente din expunere:
"Termenul de «papa» este utilizat şi în Orient, chiar şi actualmente anumiţi patriarhi fiind intitulaţi «papa», pentru că termenul vine din limba greacă, «papas», în care înseamnă «părinte». Era modalitatea prin care încă primele comunităţi creştini îi desemnau pe preoţii lor, respectiv episcopii lor, desemnând legătura de filiaţie spirituală dintre credincios şi păstorul său. Pentru noi, catolicii, papa îndeplineşte acest rol: de tată spiritual, în primul rând. Episcopul Romei este şi liderul spiritual al Bisericii Catolice din întreaga lume. Rolul Sfântului Părinte este unul de unitate, pentru că provine din acel cuvânt pe care Isus îl spune numai Apostolului Petru: «Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu, dar eu m-am rugat pentru tine, să nu piară credinţa ta, iar tu, întorcându-te, să-i întăreşti pe fraţii tăi». Acesta este rolul pe care şi astăzi Papa îl are: unitate şi coordonare în colaborare. El este şi preşedintele Statului Vatican, fiind implicat în relaţii diplomatice, tocmai pentru ca vocea lui să poată pătrunde mai bine în societate, în apărarea credinţei, în dezarmare, dreptul la respectarea vieţii, linia morală în societate etc."
Primatul papal
"Primatul papal nu este o alegere personală. Papa este ales de către Colegiul Cardinalilor prin vot. În primul mileniu, episcopul Romei apare deja ca primat, fiind primul Scaun Episcopal la nivelul tradiţiei. E un primat venit pe linie biblică. Dar e şi un primat juridic, pentru că, în virtutea acestui principiu, Petru primeşte de la Cristos grija pentru întreaga Lui turmă. Această tradiţie pătrunde în timpul Bisericii creştine, iar autoritatea lui Petru încă din timpul Sfântului Apostol Pavel este recunoscută. Apoi rămâne în Biserică drept un punct de referinţă, mai ales după moartea Sfinţilor Petru şi Pavel existând acest pelerinaj la Roma pentru a fi întăriţi în credinţă la mormintele apostolilor, ceea ce azi numim vizita «ad limina apostolorum», o veche tradiţie în Biserică care face ca Roma să devină un prim Scaun în cadrul Bisericii creştine primare, dar şi un Scaun de referinţă juridic atunci când există diferite probleme în diferite Biserici, punctul de arbitraj fiind adeseori Roma. Primatul Papei nu trebuie văzut ca unul de forţă sau de cucerire. Pontiful Roman este, în primul rând, un părinte, dar şi un slujitor: «servus servorum Dei»."
Infailibilitatea Papei
"Este o dogmă tardivă. Pontiful Roman ca persoană individuală nu este infailibil oriunde şi oricând. El nu se poate exprima, de exemplu, în domeniul meteorologic sau sportiv. El devine infailibil numai în contextul credinţei şi, în mod particular, atunci când îşi exercită suprema funcţie de păstor şi învăţător al creştinilor ex catedra, în virtutea supremei sale puteri apostolice: în definirea doctrinelor privitoare la credinţă sau la morală. Papa lucrează împreună cu Sinodul Episcopilor. Când se pune problema unei învăţături de credinţă, există consultarea cu Sinodul Episcopilor. Apoi vine şi momentul promulgării solemne de către Papă."
Apelativele papale: "Sfântul Părinte", "Sfântul Scaun"
"Biserica este, cum ştim din Crez, sfântă şi sfinţitoare. Încă din vechime, oamenii de la sat, cum şi de la oraş, i se adresează preotului cu termenul «sfinţia voastră», în virtutea harului hirotonirii sacre. Nu înseamnă că este sfânt în viaţă, dar lumea se aşteaptă să fie în practica lui mai sfânt ca ceilalţi. Episcopul este «preasfinţit», fiind tot un apelativ tradiţional; nu înseamnă că este mai mult decât sfinţit. La fel şi cu «înalt preasfinţit». Apar aceste apelative care sunt deci modalităţi de a se adresa unei ierarhii care se stabileşte în timp şi care, repet, ţin de tradiţie. Titlul de «Sfânt Părinte» sau «Sanctitate» este un titlu tocmai de acest fel, un titlu epistolar" - a mai răspuns Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj Gherla, PS Florentin.
Dar interviul integral poate fi ascultat aici: