În Biserica de tradiţie liturgică bizantină urmează a doua Duminică a Triodului, a Fiului Risipitor. Este imaginea creştinului care, îndepărtat prin păcat de Dumnezeu, se căieşte şi se roagă insistent pentru iertare, primire şi reîmpodobire în virtuţi, imaginea creştinului ce se osteneşte, prin post, să parcurgă drumul spre bucuria de a fi în Casa Tatălui. Traseul trece prin catharsisul lacrimilor ce purifică sufletul şi înduioşează milostivirea lui Dumnezeu.

Deja de duminica trecută, a Vameşului şi a Fariseului, imnografia glisa, în finalul canoanelor, spre tema risipei, îndepărtării, întoarcerii în Casa Tatălui. Mândria ne răpeşte avuţia harurilor, pe când smerenia ne interiorizează, ne determină să ne revenim în fire, să ne ridicăm, să alergăm spre Tatăl şi, pocăindu-ne, să-i cerem iertare şi să ne împodobească în haina de sărbătoare a virtuţilor.

Vorbind, la Radio Maria, despre risipa harurilor şi îndepărtarea de Dumnezeu, preotul iezuit Marius Taloş arată că "risipa înseamnă în afara Tatălui. Irosesc consumând cât nu se cuvine, irosesc ceea ce pot da altora. Nu putem acţiona împotriva risipei decât reculegându-ne. Parabola este a iubirii risipitoare a Tatălui, care împarte tot ce are şi tot ce este. El este cel dintâi risipitor care nu ţine nimic pentru sine, care împărtăşeşte. Fiul risipeşte în afara casei Tatălui. Nu putem repara această risipire, decât prin reculegere, luând ceea ce este împrăştiat, punând totul la loc în casa Tatălui."