„Dumnezeu este cel care sfinţeşte, cel care ne transformă cu iubirea sa” – Papa Francisc, la audiența generală

Miercuri, 27 februarie 2019, în piața San Pietro de la Vatican, a avut loc tradiționala audiență generală a Papei Francisc, în cadrul căreia Sfântul Părinte a continuat seria catehezelor dedicate Rugăciunii Tatăl Nostru. În centrul reflecției a stat de această dată prima dintre cele şapte invocaţii ale acestei rugăciuni, adică...

Continuați lectura

Pr. Dancă: Probabil la jumătatea lui martie vom avea un program al vizitei Papei

Vizita Papei în România se află încă în pregătiri. Sunt detalii care trebuie puse la punct astfel încât evenimentul să se desfăşoare frumos, cursiv, iar întâlnirea cu Sfântul Părinte să rămână în amintirea tuturor ca unul dintre marile întâlniri şi frumoasele, înălţătoarele experienţe ale vieţii. Totuşi, ce înseamnă faptul că...

Continuați lectura

„Duhul Sfânt și Biserica”, tema anului propusă de Mișcarea Focolarelor la Întâlnirea preoților voluntari

În perioada 19-22 februarie 2019, a avut loc la Centrul Mișcării focolarelor din Castelgandolfo-Roma reculegerea spirituală anuală a preoților voluntari din Opera Mariei. Au participat aproximativ 300 preoți din întreaga lume. Din România au participat 10 preoți. A fost o bună ocazie de a aprofunda tema anului, Duhul Sfânt și...

Continuați lectura

Catedra Sfântului Apostol Petru. Pr Budău: Comuniunea cu Tatăl îl modifică pe Petru, îl face piatră

Catedra Sfântului Petru apare doar în calendarul romano-catolic. Nu este de poruncă, dar are o importanţă consistentă pentru Biserică. Evanghelia zilei arată mărturisirea Apostolului Petru care, inspirat divin, îşi mărturiseşte credinţa în persoana lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Luând cuvântul, Petru o face în numele tuturor apostolilor. "Ca...

Continuați lectura

Triod | Duminica Fiului Risipitor. Pr Taloş: A mulţumi înseamnă a recunoaşte cât de mult am primit

În Biserica de tradiţie liturgică bizantină urmează a doua Duminică a Triodului, a Fiului Risipitor. Este imaginea creştinului care, îndepărtat prin păcat de Dumnezeu, se căieşte şi se roagă insistent pentru iertare, primire şi reîmpodobire în virtuţi, imaginea creştinului ce se osteneşte, prin post, să parcurgă drumul spre bucuria de...

Continuați lectura

Slava deşartă goleşte vistieria virtuţilor. Pr Enăşoae: Să fim mari prin iubire slujitoare

Nu multe zile de mai despart de timpul Postului Mare, vremea mântuirii noastre, când înmulţim ostenelile trupului şi căutăm cufundarea mai profundă în rugăciune, singura ce ne deschide cale spre dialogul cu Dumnezeu. Biserica deschide calea postului cu un apel stăruitor la practicarea smereniei, virtute mântuitoare. Fie ritul latin, cu...

Continuați lectura

‘Blajul într-un minut’: Mica Romă se prezintă, în aşteptarea Papei Francisc

De-acum se numără invers zilele până la venirea Papei Francisc în România. Cresc nerăbdarea şi pregătirea pe toate dimensiunile. Patru locaţii în care suveranul pontif popopseşte se îmbracă deja în sărbătoare. La Bucureşti, vizita Papei va avea puternice nuanţe ecumenice. La Iaşi, Papa salută cea mai încheghată comunitate de catolici...

Continuați lectura

„Iubirea lui Dumnezeu este cea a Tatălui «care este în ceruri»” – Papa Francisc, la audiența generală

Miercuri, 20 februarie 2019, în Aula Paul al VI-lea de la Vatican, a avut loc audiența generală a Papei Francisc. Continuând seria catehezelor dedicate rugăciunii „Tatăl nostru”, Pontiful s-a pornit ieri în mod special la cuvintele „care este în ceruri”, care înseamnă că suntem fii preaiubiți ai lui Dumnezeu. „Expresia...

Continuați lectura