În perioada 23-28 ianuarie 2019, Papa Francisc a realizat o călătoria apostolică în Panama, cu ocazia celei de-a XXXIV-a Zi Mondială A Tineretului. Printre momentele acestei vizite, s-a numărat și Sfânta Liturghie cu dedicarea altarului catedralei bazilici „Santa Maria la Antigua”, ocazie de a se întâlni cu preoţii, consacraţii şi mişcările laicale, sâmbătă, 26 ianuarie. De aceea, la cuvântul de învățătură, Sfântul Părinte a pornit reflecția sa de la pasajul evanghelic din Ioan: „Atunci, obosit fiind de drum, Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: «Dă-mi să beau!»” (In 4,6-7).
„Cauzele şi motivele care pot să provoace truda drumului în noi preoţi, consacraţi şi consacrate, membri ai mişcărilor laicale, sunt multiple: de la lungi ore de lucru care lasă puţin timp pentru a mânca, a se odihni, a se ruga şi a sta în familie, până la condiţii de muncă şi afective «toxice» care duc la epuizare şi erodează inima; de la simpla şi zilnica dăruire până la povara rutinară a celui care nu găseşte gustul, recunoaşterea sau sprijinul pentru a face faţă necesităţilor de fiecare zi; de la situaţiile complicate obişnuite şi previzibile până la orele de tensiune stresante şi neliniştitoare. O întreagă gamă de poveri de suportat.” – a spus Papa Francisc.
„Este necesar să trăim fără frică. Este necesar să trăim cu mare curaj, pentru că avem nevoie să răspundem vieții și chemării cu pasiunea celor care sunt angajați în istorie, cu pasiunea celor care trăiesc realitatea în profunzime, care trăiesc cu pasiunea de îndrăgostiți de Cristos” – sora Victoria Pop (Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe):