Vizita Sfântului Părinte Papa Francisc ne umple inimile de bucurie. Vizita Sfântului Părinte Papa Francisc ne umple inimile de bucurie.
Pentru toți credincioșii catolici este un semn de neprețuită comuniune cu Urmaşul Sfântului Petru care prezidează în caritate comuniunea Bisericii Catolice. Legătura cu Sfântul Părinte, urmaș al lui Petru, conferă sensul unității Bisericii Universale. Mizăm astfel pe o legătură spirituală sfințită în România de fidelitatea credincioșilor în timpurile grele ale persecuției. În acest sens, pentru Biserica Română Unită, Greco-Catolică, întâlnirea cu Papa Francisc primește o încărcătură simbolică foarte profundă.
De la începutul pontificatului său, Sfântul Părinte vorbește în favoarea spiritului de dăruire, a carităţii și respectului ca temei al dreptății. În societatea de azi avem nevoie în primul rând de regăsire interioară. Necesitatea întâlnirii aproapelui devine şi pentru noi o chemare în spiritul căreia vom încerca să ne pregătim pentru marea întâlnire de la sfârşitul lunii mai.
Vizita Papei Francisc din acest an primește în mod evident amprenta pastorală mult așteptată de toți catolicii din patria noastră. În afară de Bucureşti, Papa va merge la Iaşi şi la Blaj, dar se va ruga şi la sanctuarul Maicii Preacurate de la Şumuleu Ciuc. Sperăm, aşadar, ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu - scrie în mesajul său, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al BRU.