În locul în care a început să bată inima României întregite se fac pregătiri intense pentru cea mai grandioasă sărbătoare a Zilei Naţionale a României. Pr Radu Roşu, protopop greco-catolic de Alba şi Sebeş, ne-a informat că pe 1 Decembrie va celebra Sfânta Liturghie la biserica cu hramul "Sfântul Spirit". Pelerinii pot participa la Liturghie începând cu ora 9.
Pe 30 noiembrie, a fost sfinţit mormântul lui Samoilă Mârza, fotograful Unirii, credincios greco-catolic. Evenimentul a avut loc la iniţiativa nepoţilor în viaţă a fotografului din Galtiu. "Dacă n-ar fi fost el, n-am fi avut probabil nici o imagine a unirii românilor", spune pr Radu. Părintele mai spune, în interviu, că BRU a primit invitaţie de a participa la evenimente grandioase de pe 1 decembrie, dar cu tristeţe devoalează totuşi faptul că BOR a refuzat rugăciunea comună cu BRU la slujbele de Centenar de la Alba.