Miercuri, 21 noiembrie 2018, Papa Francisc s-a întâlnit cu pelerinii în Piața San Pietro, la tradiționala audiență generală. În cateheza sa, Sfântul Părinte a continuat tema Decalogului vorbind de această dată despre „Să nu pofteşti femeia aproapelui tău; să nu pofteşti niciun lucru care este al lui”.
„Este zadarnic să credem că putem să ne corectăm pe noi înşine fără darul Duhului Sfânt. Este zadarnic să credem că purificăm inima noastră într-un efort titanic numai al voinţei noastre: acest lucru nu este posibil. Trebuie să ne deschidem la relaţia cu Dumnezeu, în adevăr şi în libertate: numai aşa trudele noastre pot aduce rod, pentru că Duhul Sfânt este cel care ne duce înainte” – spune Papa Francisc, în cateheza de ieri.
„De multe ori nu știm să privim darurile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, de multe ori nu ne luăm timp suficient să realizăm ceea ce am primit. Este important ca fiecare să învețe să se iubească cu adevărat, pentru că a ieșit din mâna lui Dumnezeu. Este un păcat faptul de a te disprețui, de a nu te accepta, de nu te iubi, de a nu vedea talanții din viața ta, iar Sfântul Părinte ne invită să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru talanții primiți. Este foarte important să ne privim cu privirea lui Dumnezeu, iubindu-ne cu iubirea lui Dumnezeu” – pr. Iosif Tiba: