Astăzi a fost penultima zi de Vară Împreună la Oratoriul Salezian „Don Bosco” din Bacău. După aproape 4 săptămâni, peste 680 de copii și 220 de animatori se pregătesc să încheie frumoasa experiență a verii cu o serată, care va avea loc vineri, 13 iulie 2018, în curtea oratoriului, de la ora 19:00.
„Vara Împreună este o experiență care îi ajută pe participanți să crească din punct de vedere uman, din punct de vedere spiritual, este o experiență care îmbogățește pe fiecare dintre cei care participă, în primul rând prin faptul că dă posibilitatea de a socializa: cei mari să stea împreună cu cei mici, cei mari între ei și cei mici între ei și, de asemenea, o experiență care îi ajută să crească și prin conținut. Timp de 4 săptămâni, copiii și tinerii au parte de momente formative care îi ajută să crească în dăruire, în sacrificiu, în capacitatea de a merge în intâmpinarea celuilalt, de a se accepta unii pe alții” – pr. Iosif Ilieș (Sdb):
Ghidați de povestea Vrăjitorului din Oz, copiii au avut parte de momente formative, dar și de peste 35 de ateliere, de la pictură pe ghips sau pirogravură, până la dansuri, teatru sau chiar bunele maniere. Nici jocurile nu au lipsit, de la mult-așteptatele jocuri cu apă, până la jocurile stand sau olimpiadele.
Copiii care se pregătesc să fie animatori la anul sunt înscriși la grupul ALA și au pregătit pe parcursul celor 4 săptămâni diferite acivități speciale sau filmulețe interactive.