După ultimele trei cateheze dedicate Sacramentului Mirului, Papa Francisc a început miercuri, 13 iunie 2018, un nou itinerar de cateheză, de data aceasta despre tema poruncilor.
„Dorinţa după o viaţă deplină” s-a intitulat cateheza introductivă în cadrul căreia Sfântul Părinte a spus că în următoarele cateheze: „vom lua cele două table ale lui Moise, ținându-l de mână pe Isus, pentru a trece de la iluziile tinereții la comoara care este în cer, mergând în urma Lui. Vom descoperi, în fiecare dintre aceste legi, vechi și înțelepte, poarta deschisă de Tatăl care este în ceruri pentru ca Domnul Isus, care a trecut prin ea, să ne conducă la viața adevărată”.
Papa Francisc a subliniat în cateheza de ieri că pericolul cel mai mare al vieţii este mediocritatea, iar un tânăr mediocru, un tânăr căruia îi este frică de orice este un tânăr fara viitor. „Trebuie să cerem de la Tatăl ceresc, pentru tinerii de astăzi, darul sfintei nelinişti” – spune Papa.
„Adevăratul mod de a strânge comori este acela de a dărui. Adevărata bogăție este de fapt comuniunea cu Dumnezeu și sunt cu atât mai bogat cu cât sunt o copie fidelă a lui Isus. Apoi, comoara în cer se strânge dăruind săracilor pe pământ. Avem așadar nu cât am strans, ci cât am dăruit” – spune pr. Gabriel Bucur: