"În zilele de 16 şi 17 aprilie a avut loc la Blaj întrunirea Comisiei Sinodale pentru Redactarea Dreptului Particular al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Temele dezbătute au fost: Stabilirea calităţii pâinii şi vinului ca şi materie euharistică pentru celebrarea Sfintei Liturghii, înfiinţarea de tribunale eccleziastice matrimoniale în fiecare eparhie. În aceste zile, au fost finalizate toate canonele din CCEO care fac trimitere la dreptul particular, rămânând ca în urmatorele sesiuni să se stabilească o uniformitate a limbajului juridic din propunurile de drept particular şi o reverificare a întregii munci de peste 8 ani a acestei comisii. Propunerile elaborate vor fi propuse Sinodului Episcopilor BRU spre aprobare, iar apoi vor fi publicate, urmând a intra în vigoare pentru buna funcţionare a vieţii ecleziastice" - scrie comunicatul oficial.

"Este foarte pregnant subliniat de disciplina conciliară că Bisericile sui iuris sunt chemate să revină la vechile tradiţii care le determină şi au dreptul şi îndatorirea să se conducă după propriile discipline particulare" - spune, la Radio Maria, pr William Bleiziffer, canonist, membru al Comisiei amintite. Este vorba de un grad de autonomie al unei Biserici particulare şi mature, precum BRU, prin care reuşeşte să îşi legifereze unele aspecte strict particulare care definesc şi determină particularităţile şi originalitatea ei. "De aceea este important dreptul particular, pentru a pune în evidenţă caracterul identitar al Bisericii noastre", spune pr Bleiziffer.

Însă cum se formează legea bisericească şi cum trebuie să înţelegem norma în spaţiul creştin? Izvoarele legilor creştine sunt în Sfânta Scriptură. Din aproape în aproape, în Biserică s-au format diverse norme, numite canoane, care să asigure o normă comportamentală în Biserică, menite să prevină abuzurile şi să coordoneze activitatea acestei instituţii divino-umane. Dar ele sunt şi cu valoare salvifică.

Codul Canonic al Bisericii "tinde mai degrabă să creeze în societatea eclezială o ordine care, acordând iubirii primatul, de asemenea, harului şi carismelor, să faciliteze totodată dezvoltarea lor armonioasă atât în viaţa societăţii ecleziale, cât şi în aceea a fiecărui membru al acestei societăţi. El trebuie considerat un instrument indispensabil pentru a se asigura ordinea necesară atât în viaţa individuală şi socială, cât şi în activitatea însăşi a Bisericii", scria Ioan Paul al doilea în prefaţa noului Cod Canonic al Bisericii Catolice.

Dar atunci, o normă religioasă taxează libertatea comportamentală sau de conştiinţă a creştinului? Cum ghidează norma eclezială viaţa de credinţă a credincioşilor Bisericii? Pr. William Bleiziffer spune că Biserica nu formulează canoane de dragul rigorii, ci menirea lor este mântuirea sufletelor:

"Dincolo de caracterul obligatoriu al oricărei norme canonice, inclusiv al normei canonice particulare, legea este flexibilă în sensul în care se adresează omului contemporan care trăieşte într-o societate marcată de pericole care vin din toate părţile. Grija pe care Biserica trebuie să o manifeste faţă de credincioşii creştini este una maternă. De aceea, flexibilitatea legii bisericeşti trebuie înţeleasă în dimensiunea pastorală a Bisericii. Una dintre principiile Dreptului Canonic este tocmai dimensiunea pastorală, adică grija faţă de poporul lui Dumnezeu, încercând o îmbinare armonioasă între impunerea unei norme canonice, dată spre binele credincioşilor, şi interpretarea aplicabilităţii acesteia, ţinând cont de faptul că persoana umană este homo viator, îndreptat spre această dimensiune de mântuire, iar scopul normei este tocmai mântuirea", spune pr William: