Miercurea trecută, 4 aprilie, vorbind la audiența generală despre riturile de încheiere ale Sfintei Liturghii, Papa Francisc a încheiat seria catehezelor despre Liturghie, serie care a cuprins 15 cateheze. Ieri, 11 aprilie, Sfântul Părinte a început o nouă serie de cateheze, dedicată sacramentului Botezului, de care se va ocupa în timpul pascal, un timp „propice pentru a reflecta asupra vieţii creştine care, prin natura sa, este viaţa care provine de la Cristos însuşi”.
Botezul „este primul dintre sacramente, deoarece este poarta care îi permite lui Cristos Domnul să-şi stabilească locuinţă în persoana noastră şi nouă să ne cufundăm în Misterul său”, spune Papa Francisc.
Sfântul Părinte ne-a reamintit faptul că fiecare dintre noi trebuie să cunoaștem data botezului nostru, data renașterii noastre, și să o celebrăm an de an cum facem și cu data nașterii. Dar a subliniat și necesitatea de a-i boteza pe copii încă de mici, având încredere în Duhul Sfânt, care „face să crească în acel copil, de când este copil, virtuţi creştine care vor înflori după aceea. Mereu trebuie să se dea această oportunitate tuturor, tuturor copiilor, să aibă înlăuntrul lor pe Duhul Sfânt care să-i conducă în timpul vieţii. Nu uitaţi să-i botezaţi pe copii!”.
Despre ultimele două cateheze ale Papei Francisc, reflecția pr. Felician Hârja: