Casa parohială a misiunii românești din Djebonoua a fost sfințită în prezența monseniorului Paul Simeon Ahouanan, arhiepiscopul de Bouaké, a preoților misionari, dar și a pr. Florin-Petru Sescu, directorul și reprezentantul Centrului Misionar Diecezan Iași. În misiunea din Djebonoua activează doi preoți ai diecezei de Iași: pr. Gabriel Cimpoeșu, misionar de 13 ani în Coasta de Fildeș și pr. Alexandru Percu, misionar de 2 ani în Coasta de Fildeș.
Pr. Florin Sescu povestește că, înainte cu o zi de sfințirea casei parohiale, PS Paul Simeon Ahouanan a mulțumit diecezei de Iași pentru susținerea substanțială a misiunii de acolo și a vorbit despre activitatea atât de rodnică a preoților misionari, activitate care denotă angajamentul misionar pe care orice Biserică locală trebuie să și-l asume. Casa din Djebonoua încununează o așteptare de mai bine de 12 ani, iar acum misionarii diecezei de Iași pot spune, așa cum afirma pr. Gabriel Cimpoeșu după celebrare: „În sfârșit suntem și noi acasă”.
„Suntem în România, oferim din puținul nostru pentru cei care sunt departe, nu-i vedem niciodată, nu avem un contact direct cu ei, dar în momentul în care îi întâlnim, observăm pe chipul lor recunoștința pentru tot ceea ce am realizat. Și cred că este gândul cel mai frumos cu care m-am întors: recunoștința oamenilor” – spune pr. Florin-Petru Sescu (directorul Centrului Misionar Diecezan Iași):