Creştinii caută să parcurgă postul Naşterii Domnului cu cât mai mare folos spiritual. Postirea ne întăreşte şi trupul şi sufletul, iar în centrul introspecţiei din acest timp stă icoana praznicului. Sărbătoarea însăşi ne oferă raze care ne luminează drumul ce ne conduce spre întâlnirea cu pruncul din iesle.
PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, spune că bucuria sărbătorii de pe 25 decembrie trebuie legată de misterul naşterii, dar şi de al întrupării. PSS vede dinstincte aceste două momente, naşterea fiind precedată de întruparea care are loc efectiv în contextul Buneivestiri, când, la vestirea Arhanghelului, Fiul lui Dumnezeu incepe să ia trup din Maria. În icoana Buneivestiri, medităm la imaginea Mariei care îşi exprimă dorinţa de a fi slujitoarea Domnului în aşa fel încât viaţa ei să fie integral, trup, spirit, suflet, la dispoziţia lui Dumnezeu. Aici ea apare cu mână pe fus, semn al faptului că Ea, din momentul Bunevestiri, începe să ţeasă din trupul ei trupul lui Hristos. La fel suntem îndemnaţi şi noi să ţesem naşterea Domnului în noi prin fapte bune, prin lucrarea harului, prin punerea noastră integrală la dispoziţia lui Dumnezeu.
Ca îndemnuri concrete de post, PS Florentin ne propune să facem lumină în suflet, să facem gol de toată grija cea lumească pentru ca Dumnezeu să poată lumina şi cele mai întunecate colţuri ale peşterii sufletului nostru. "Nu să facem, ci să fim" - îndeamnă PSS: